Skip to content

Servicii

Conceptul acestei clinici a pornit de la ideea de a satisface cele mai exigente cerințe în materie de medicină dentară, astfel încât fiecare ramură a stomatologiei să fie reprezentată de câte unul sau mai mulți medici specialiști pe toate domeniile.

Am creat un mediu ambiental plăcut și prietenos, astfel încât atât pacienții, cât și echipa de medici și asistente, să se simtă confortabil și în largul lor.

Implantologie

unnamed

Implantul dentar este o rădăcină artificială din titan, biocompatibilă, care înlocuiește unul sau mai mulți dinți lipsă.
Implantul va fi inserat în faza chirurgicală a tratamentului, în funcție de necesitate putându-se realiza și augmentare osoasă. Intervenția este minim invazivă și necesită un timp foarte scurt de refacere, similar cu cel al unei extracții ușoare.
Partea protetică se realizează de obicei ulterior etapei chirurgicale, dar există cazuri când este posibilă și o încărcare imediată a implanturilor. În această etapă pe implant se va fixa bontul protetic și coroana ceramică.

Endodonție

unnamed

Endodonția este specialitatea prin care se realizează tratamentele aplicate pulpei dentare.
Un tratament endodontic realizat corect și la timp va rezulta în salvarea dintelui afectat.
Tratamentele endodontice asistate de microscop sunt cea mai completă formulă de lucru în endodonție.
Clinica noastră vă oferă posibilitatea de a beneficia de acest mod de tratament, realizat de medicul nostru specializat în acest domeniu.

Protetică

unnamed

Protetica este ramura care se ocupă de refacerea funcțiilor aparatului dentomaxilar prin protezarea cu proteze fixe și mobile.
„Inlay” și „onlay” sunt o alternativă pentru obturațiile vechi care necesită înlocuire.
Coroana dentară este o lucrare protetică care reconstituie estetic și funcțional un dinte cariat sau fracturat. Aceasta poate fi metalo-ceramică, integral ceramică sau zirconiu-ceramică.
Punțile dentare înlocuiesc unul sau mai mulți dinți lipsa.

Fațetele dentare sunt aplicate pe dinții frontali, acoperind defecte de smalț, aliniere inegală sau fisuri. Aceastea sunt realizate din zirconiu și ceramică.

Chirurgie Orală

unnamed

Tratamentele chirurgicale sunt realizate cu aparatură de ultima oră, echipa noastră incluzând medici chirurgi specialiști.
– Extracții complicate de molari de minte incluși;
– Rezecții apicale (îndepărtarea vârfului rădăcinii dintelui afectat);
– Îndepărtarea chisturilor radiculare;
– Chirurgie parodontală și chirurgie plastică gingivală.
Toate aceste proceduri sunt efectuate cu Piezotomul. Piezochirurgia sau chirurgia cu ultrasunete este cea mai modernă variantă chirurgicală în prezent. Avantajele acestor tehnici sunt multiple și toate sunt în beneficiul pacientului.

Estetică Dentară

unnamed

– Obturații dentare estetice sau fizionomice;
– Bijuterii dentare;
– Albirea dinților prin sistemul Beyond USA;
– Lămpile de albire laser Beyond, spre deosebire de sistemele tradiționale, folosesc o lumină albastră rece, filtrată, care s-a dovedit clinic a fi ideală pentru albiri.

Radiologie

unnamed

La ORAL IMPLANTOLOGY beneficiați de cel mai nou sistem de radiologie digitală de la VATECH-SAMSUNG.
Acest sistem reduce doza de radiații cu 90% față de radiologia clasică.
Prin această metodă, ORAL IMPLANTOLOGY își protejează pacienții și mediul înconjurător, nefolosind substanțe toxice pentru developare.